Kodru Mansour – Proiectul de lege privind introducerea kurzarbeit în Codul Muncii a fost adoptat de Senat. Care sunt principalele diferențe față de reglementarea în vigoare?

În ședința din data de 10 octombrie 2022, Senatul României a adoptat Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 53/2003 privind Codul Muncii (L459/2022), prin care vor fi introduse noi prevederi în Codul Muncii vizând reglementarea sistemului kurzarbeit („Proiectul de Lege”).

Proiectul de Lege a fost trimis spre dezbatere în Camera Deputaților, în calitate de cameră decizională, căreia îi revine votul final cu privire la reglementarea propusă. Deputații vor putea aduce amendamente formei adoptate de Senat, monitorizarea în continuare a evoluției propunerii de reglementare fiind de interes pentru mediul de afaceri și salariați.

Contextul actual

În prezent, sistemul kurzarbeit este reglementat prin OUG nr. 132/2020 privind măsuri de sprijin destinate salariaţilor şi angajatorilor în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum şi pentru stimularea creşterii ocupării forţei de muncă.

Acest act normativ a fost adoptat în contextul pandemiei de COVID-19, aplicabilitatea sa fiind inițial limitată la durata stării de alertă. Ulterior, programul kurzarbeit a fost prelungit, inițial pentru o perioadă suplimentară de 3 luni, iar ulterior, până la 31 decembrie 2022.

După cum se arată în expunerea de motive a Proiectului de Lege, în perioada august 2020 – februarie 2022, statul român a suportat indemnizații în valoare totală de 470 milioane RON în legătură cu programul kurzarbeit, iar un număr de 111.000 de salariați au beneficiat de acestă măsură.

Având în vedere provocările specifice aduse mediului economic de inflația ridicată și de perturbările cauzate de războiul din Ucraina, a devenit necesară adoptarea unui cadru legal care să reglementeze de o manieră generală situațiile în care angajatorii pot apela la programul kurzarbeit, precum și condițiile în care statul intervine prin măsuri de sprijin destinate compensării salariaților.

Proiectul de Lege vs. reglementarea în vigoare

Spre deosebire de reglementarea existentă, Proiectul de Lege limitează semnificativ aplicabilitatea programului kurzarbeit, exclusiv la următoarele domenii de activitate: (i) agricultură, vânătoare şi servicii anexe – diviziunea 01; (ii) activităţi de organizare a expoziţiilor, târgurilor şi congreselor – grupa 823; (iii) publicitate – grupa 731; și (iv) alte activităţi recreative şi distractive – grupa 932.

Pentru acest motiv, propunerea de reglementare a fost criticată de reprezentanții patronatelor și sindicatelor, prin pozițiile exprimate în cadrul Consiliului Economic și Social. De asemenea, atât Consiliul Economic și Social, cât și Consiliul Legislativ au exprimat critici față de definirea neclară a situațiilor care justifică aplicarea măsurilor, fiind introdusă noțiunea de „situaţie excepțională”, constatată prin hotărâre de Guvern sau prin decizie a comitetelor judeţene pentru situaţii de urgenţă, fără însă a fi definită sau particularizată în vreun fel.

Alte lacune ale Proiectului de Lege, în forma adoptată de Senat, includ:

• Nu sunt descrise în mod clar criteriile economice de afectare a activității angajatorilor, care justifică reducerea programului de muncă, nefiind prevăzute nici condiții privind numărul salariaților afectați;
• Nu este prevăzută o limitare în timp a măsurilor și nici alte criterii de aplicare temporală a acestora;
• Nu sunt preluate garanțiile privind necesitatea consultării/obținerii acordului sindicatelor/reprezentanților salariaților;

Deși vizează modificarea Codului Muncii, Proiectul de Lege include reglementări aplicabile liber-profesioniștilor și altor categorii profesionale, a căror activitate nu se supune legislației muncii.

Potrivit reglementării încă în vigoare, angajatorii beneficiază de posibilitatea reducerii timpului de muncă a salariaţilor cu cel mult 80% din durata zilnică, săptămânală sau lunară, prevăzută în contractul individual de muncă, în următoarele condiții:

• măsura trebuie să afecteze cel puţin 10% din numărul de salariaţi ai unităţii;
• măsura să se aplice pentru o perioadă de cel puţin 5 zile lucrătoare, cuprinse în perioada de 30 de zile calendaristice;
• reducerea activităţii este justificată de o diminuare a cifrei de afaceri din luna anterioară aplicării măsurii sau, cel mult, din luna dinaintea lunii anterioare acesteia, cu cel puţin 10% faţă de luna similară sau faţă de media lunară a cifrei de afaceri din anul anterior declarării stării de urgenţă, respectiv 2019;
• angajatorul a obținut acordul sindicatului, acolo unde sunt organizate sindicate la nivel de unitate, sau al reprezentanților salariaților.

Programul kurzarbeit, în actuala sa formă, se aplică tuturor angajatorilor cu excepția (i) instituțiilor publice; (ii) societăților în faliment, dizolvare, lichidare sau care au activităţile suspendate; și (iii) entităților înregistrate în jurisdicții necooperante în scopuri fiscale.

Salariații angajatorilor eligibili, afectați de această măsură, beneficiază de o indemnizaţie de 75% din salariul de bază brut lunar aferent orelor de reducere a programului de lucru. Sumele aferente indemnizațiilor sunt suportate de angajator, care le va putea deconta ulterior de la Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, din bugetul asigurărilor pentru șomaj.

Concluzii

Reglementarea pe baze permanente a programului kurzarbeit ar constitui o evoluție legislativă bine-venită, în special în actualul context, marcat de incertitudine și riscuri sporite privind activitatea economică.

Pentru a reprezenta un mecanism viabil, benefic pentru mediul de afaceri și salariați, actuala formă a Proiectului de Lege va trebui însă îmbunătățită. Reglementarea clară a situațiilor de criză care justifică aplicarea măsurilor prevăzute, precum și a condițiilor în care pot fi adoptate aceste măsuri – inclusiv din perspectiva respectării drepturilor salariaților – este esențială.

De asemenea, categoriile de angajatori și angajați, vizați de programul kurzarbeit, trebuie reglementate de o manieră transparentă și nedescriminatorie. Eventuala reglementare a unui program similar, aplicabil altor categorii profesionale, ar trebui făcută printr-un act normativ distinct – dat fiind că sfera relațiilor de muncă nu include liber-profesioniștii.