GNP Guia Naghi & Partners The Legal 500 – The Clients Guide to Law Firms
22940
post-template-default,single,single-post,postid-22940,single-format-standard,theme-stockholm,qode-social-login-1.1.3,qode-restaurant-1.1.1,stockholm-core-1.1,woocommerce-no-js,select-theme-ver-5.1.8,ajax_fade,page_not_loaded,side_area_over_content,wpb-js-composer js-comp-ver-6.0.5,vc_responsive

Bianca Cernitoiu – Amenzi semnificativ mai ridicate pentru încălcările privind protecția consumatorilor (în contextul transpunerii Directivei Omnibus 2019/2161 în România – OUG 58/2022)

Contextul transpunerii Directivei Omnibus în România

Începutul anului 2022 a fost marcat de ample demersuri având ca obiectiv transpunerea în legislația națională a Directivei 2019/2161 privind o mai bună asigurare a respectării normelor Uniunii în materie de protecție a consumatorilor și modernizarea acestor norme (cunoscută și sub denumirea de „Directiva Omnibus”). Deși Directiva Omnibus impunea obligația Statelor Membre de a adopta actele normative de transpunere a acesteia până la data de 28 noiembrie 2021, România nu a respectat acest termen limită. Totuși, Directiva Omnibus prevede și un termen de la care noile dispoziții vor trebui să se aplice, respectiv 28 mai 2022.

În acest context, în Monitorul Oficial nr. 456, Partea I din 06 mai 2022, a fost publicată Ordonanța de urgență nr. 58/2022 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul protecției consumatorilor (în continuare „OUG 58/2022”). Merită menționat că Directiva Omnibus, și automat legislația care asigură transpunerea acesteia în dreptul intern, sunt acte normative de modificare a legislației în vigoare, având ca obiectiv modernizarea cadrului normativ actual în domeniul protecției consumatorilor. Pe cale de consecință, modificările aduse de noul pachet legislativ vizează aspecte precum: practicile comerciale incorecte (i.e., Legea 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianților în relaţia cu consumatorii); regulile privind încheierea contractelor la distanță (i.e., Ordonanță de urgență 34/2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii); clauzele abuzive (i.e., Legea 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști şi consumatori) și regulile privind indicarea prețurilor de vânzare a produselor (i.e., Hotărârea de Guvern 947/2000 privind modalitatea de indicare a prețurilor produselor oferite consumatorilor spre vânzare). OUG 58/2022 modifică 3 dintre cele 4 acte normative precizate anterior, Hotărârea de Guvern 947/2000 urmând a fi modificată pe cale separată, printr-o Hotărâre de Guvern.

Pe lângă modificările impuse de Directiva Omnibus, prin legislația adoptată în România sunt aduse și o serie de alte amendamente, în special cu privire la regimul de sancționare aplicabil, crescând semnificativ limitele de amendă.

În cele ce urmează vom aborda doar aspecte legate de noul regim de sancționare, urmând ca prin articole distincte să prezentăm și celelalte noutăți aduse de transpunerea Directivei Omnibus în România (fiind multiple, și meritând fiecare o analiză separată).

Regim de sancționare diferit în funcție de caracterul național sau transnațional al încălcării

Principala noutate adusă de Directiva Omnibus și de OUG 58/2022 este amenda raportată la cifra de afaceri pentru încălcările privind protecția consumatorilor care au caracter transnațional. În concret, pentru încălcările transnaționale care aduc atingere intereselor comune ale consumatorilor din mai multe State Membre (ca regulă, din încă 2 State Membre față de cel de proveniență al comerciantului/ locul săvârșirii încălcării), sancțiunea aplicată comerciantului în cauză va putea fi cuprinsă între 0,1% și 4%, inclusiv, din cifra de afaceri anuală a profesionistului realizată în anul financiar anterior sancționării pe teritoriul României (respectiv amenda cuprinsă ȋntre 200 000 euro – 2 milioane euro dacă nu există disponibile informații cu privire la cifra de afaceri). Pentru claritate, această sancțiune raportată la cifra de afaceri, după modelul GDPR, se va aplica exclusiv pentru încălcările privind drepturile consumatorilor la nivel transnațional, cunoscute și sub denumirea de „încălcari pe scară largă” și „încălcari pe scară largă cu o dimensiune specifică Uniunii”, și a căror definiție și procedură de sancționare este dată de Regulamentul (UE) 2017/2394.

Cât privește modalitatea de calcul a cifrei de afaceri la care se va raporta această sancțiune, legiuitorul român a stabilit că aceasta cuprinde totalitatea veniturilor operatorului economic realizată pe teritoriul României, în anul financiar anterior sancționării, determinate conform reglementărilor contabile.

Pentru restul încălcărilor (adică pentru încălcările care se limitează la teritoriul României), nu se vor aplica amenzi calculate ca procent din cifra de afaceri. În acest caz limitele de amendă prevăzute de actele normative în vigoare vor crește semnificativ. Cu titlu de exemplu, în ceea ce privește sancționarea practicilor incorecte în relația cu consumatorii sau sancționarea practicării de clauze abuzive în contractele cu consumatorii, majoritatea limitelor maxime de amendă cresc până la 100.000 lei.

Încălcările naționale săvârșite în circumstanțe agravante vor fi sancționate mai dur

Cu titlu de noutate, legiuitorul român a ales să sancționeze mai dur recivida în domeniul protecției consumatorilor. Astfel, în cazul în care comerciantul săvârșește fapte în mod repetat, mai precis dacă fapta are caracter repetat în două acțiuni distincte, sancțiunea aplicată va fi amenda în formă agravantă de la 5.000 lei la 200.000 lei.

Modalitatea în care situația agravantă a fost reglementată ridică anumite probleme de interpretare. În concret, deși din modul în care textul de lege este redactat, pare că analiza recidivei se va face prin raportare la aceeași faptă (i.e., încălcarea aceluiași act normativ, cel mult). În această situație este interesant de văzut dacă în practică ANPC se va raporta la încălcări aduse în general drepturilor consumatorilor  indiferent dacă prima încălcare cade sub sfera de incidență a aceluiași act normativ cu cea de-a doua faptă, sau nu. Spre exemplu, vorbim despre interpretarea regimului în situația în care o primă faptă se va califica ca practică comercială incorectă, iar cea de-a doua ca nerespectare a regulilor privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii, adică vorbim despre încălcarea a două elemente diferite ale legislației.

Mai mult, textul de lege nu precizează exact care este perioada în funcție de care se va verifica repetabilitatea faptei săvârșite. Cu toate acestea, printr-o dispoziție distinctă a OUG 58/2022, legiuitorul român a ales să implementeze așa-zisul cazier contravențional. În concret, operatorii economici sancționați pentru abaterile din domeniul protecției consumatorilor vor fi în viitor consemnați într-o evidență contravențională ținută de ANPC pentru o perioadă de 3 ani de la data întocmirii documentului de control. Dată fiind implementarea acestui cazier contravențional, credem că verificările privind recidiva se vor efectua prin raportare la datele înscrise în cazier, perioada în funcție de care se va verifica repetabilitatea fiind cea de 3 ani.

Pe lângă recidivă, noile prevederi mai prevăd și alte situații agravante. Astfel, în cazul practicilor comerciale incorecte care vor afecta un număr mai mare de 100 de consumatori, limitele minime și maxime de amendă se vor dubla. Din nou, este interesant de văzut în practică cum se va face verificarea numărului de consumatori afectați de practica comercială incorectă.

Nu în ultimul rând, merită subliniat faptul că beneficiul plății în 15 zile a jumătate din minimul prevăzut de lege,astfel cum este prevăzut de Ordonanța 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, se va aplica doar pentru încălcările la nivel național care nu au caracter agravant (cu excepția variantei agravante generată de afectarea intereselor a mai mult de 100 de consumatori, căreia I se va aplica aest beneficiu). Mai mult, în cazul în care sunt sancționate fapte ce cad sub sfera practicilor comerciale incorecte (i.e., Legea 363/2007), beneficiul plății a jumătate din minimul legal se va aplica doar pentru comercianții care au realizat pe teritoriul României ȋn anul financiar anterior sancţionării o cifră de afaceri anuală netă de până la 1 milion de euro.

Un nou organism de investigație și control la nivelul ANPC

Tot cu titlu de noutate, pentru anchetarea, mai exact analizarea documentelor de control, și sancționarea încălcărilor transnaționale / încălcărilor naționale în varianta agravantă, va fi competentă o comisie special organizată la nivelul central al ANPC. Competența acesteia este expres prevăzută de OUG 58/2022 (fiind formată din și a cărei procedură de lucru va fi reglementată printr-un ordin separat emis de ANPC în termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a OUG 58/2022).

Aici puteți citi articolul de presă.
No Comments

Post a Comment