GNP Guia Naghi & Partners The Legal 500 – The Clients Guide to Law Firms
23968
post-template-default,single,single-post,postid-23968,single-format-standard,theme-stockholm,qode-social-login-1.1.3,qode-restaurant-1.1.1,stockholm-core-1.1,woocommerce-no-js,select-theme-ver-5.1.8,ajax_fade,page_not_loaded,side_area_over_content,wpb-js-composer js-comp-ver-6.0.5,vc_responsive

GNP obține o nouă soluție favorabilă în materie de răspundere a operatorilor de platforme online

Practica instanțelor române privind răspunderea operatorilor de platforme online s-a îmbogățit recent cu o nouă hotărâre definitivă care confirmă aplicarea limitării de răspundere a operatorilor de platforme online pentru faptele ilicite ale utilizatorilor.

Echipa GNP, formată din Octavian Adam, Cristina Badea și Alice Moisac, a obținut o soluție favorabilă, definitivă, de anulare a unei sancțiuni aplicate de o autoritate de reglementare unui operator de platformă destinată vânzărilor online, pentru fapta de a prezenta, pe site-ul administrat, oferte de vânzare a unor produse interzise la comercializare, aparținând utilizatorilor platformei.

Legislația națională și UE aplicabilă stabilește că intermediarii care furnizează, în mediul online, servicii de găzduire pentru utilizatorii lor (cum ar fi platformele online) nu sunt responsabili pentru conținutul ilegal aparținând utilizatorilor atât timp cât au un rol pasiv în raport cu publicațiile utilizatorilor. Cu toate acestea, atât instanțele naționale, cât și CJUE sunt chemate să stabilească limitele în care se aplică exonerarea de răspundere. Soluția obținută de echipa GNP clarifică, printre altele, că limitarea de răspundere este aplicabilă indiferent de tipul de răspundere stabilit prin lege specială.

În actul de sancționare, Autoritatea a identificat vânzătorii produselor interzise și a clarificat că operatorul de platformă nu răspunde pentru vânzarea produselor, dar răspunde pentru publicitatea efectuată acestora, prin prezentarea ofertelor de vânzare pe platforma administrată. Astfel, Autoritatea de reglementare a avut o abordare nouă pentru încadrarea faptei imputate operatorului de platformă.

În ultimii ani, practica instanțelor române se confruntă mai degrabă cu acuzațiile aduse operatorilor de platforme pentru fapte ce aparțin, mai evident, direct utilizatorilor – precum vânzarea sau descrierea produselor, publicarea de mesaje discriminatorii sau de imagini denigratoare, etc. În acest caz, însă, Autoritatea a menționat că nu ar fi putut atrage răspunderea operatorului de platformă pentru fapta de a vinde produsele incriminate, însă a considerat că publicarea ofertelor de vânzare ar reprezenta publicitate interzisă și ar facilita punerea pe piață a unor produse interzise, pentru că, în lipsa platformei, utilizatorii-vânzători nu ar beneficia de același acces la consumatori.

Problemele juridice ridicate în acest litigiu vizează în principal modul de interpretare și aplicare a reglementărilor din Regimul eCommerce și DSA, mai exact, a limitării de răspundere aplicabile operatorilor de platforme de vânzare online, pentru încălcări reglementate de legi speciale. Apărarea a fost construită pe experiența aprofundată a echipei GNP în dreptul UE, în special al regimului juridic aplicabil serviciilor prestate pe piața digitală.

Sperăm ca soluția obținută de Echipa GNP la începutul aplicării regimului DSA, să contureze o practică constantă și predictibilă, în baza căreia autoritățile de reglementare naționale vor analiza întinderea răspunderii operatorilor de platforme și, generic, a furnizorilor de servicii intermediare.

Unele dintre problemele de drept ridicate în litigiu sunt similare celor din Cauza Publi24 (C‑492/23), aflată în fața CJUE, în urma unei trimiteri preliminare formulate de o instanță română. În cauza Publi24, Concluziile Avocatului General au fost asemănătoare argumentelor formulate în apărare de către GNP și ne așteptăm ca soluția CJUE să confirme raționamentul Avocatului General. Echipa GNP a făcut și o analiză a Cauzei Publi24, disponibilă aici. Atât concluziile Avocatului General, cât și soluția obținută de GNP vin în urma unei jurisprudențe bogate la nivelul CJUE care confirmă răspunderea limitată a furnizorilor de servicii intermediare. Cu toate acestea, complexitatea pieței digitale și a reglementărilor aplicabile ridică întrebări legate de limitele răspunderii operatorilor de platforme, limite testate de autoritățile naționale și trasate de instanțele judecătorești.

Hotărârea continuă suita de soluții favorabile obținute de Echipa GNP în materia răspunderii platformelor online, atât în instanță, cât și în fața autorităților naționale, pe baza unor argumente solide cu privire la limitarea răspunderii platformelor de tipul e-hailing, marketplace, vânzări C2C sau livrări de produse, în materia protecției consumatorilor, răspunderii delictuale, încălcării drepturilor de autor, dreptului muncii sau a combaterii discriminării.

No Comments

Post a Comment